I don’t give a rat’s ass…

Azi sunt in dispozitia aia nenorocita de a ma uita la filme fantastice, cu personaje fantabuloase, care sa ma faca sa ma gandesc la o lume cu totul alta de cea de dincolo de balcon. Sa ma pierd intrun complot care sa implice o intreaga natiune de oamenii inexistenti (evident decimati brutal de UAMENI)!  Parca mi-e drag si cand povestesc asemenea chestii!!!

Cu alte cuvinte, azi nu vreau sa infrunt cruta realitate… Imi rezerv dreptul suprem de om dezamagit de oameni sa nu-mi mai pese! Vorba americanului (incult, da’ filosof din cand in cand) : “Today I don’t give a fuck!”.  Asa ca ma retrag in glorie (sau lene, cum ii spunem noi) in pat, cu telecomanda pe burta.

Pentru cei care ma inteleg : “Salutare, people!”

Pentru cei care cred ca aberez : http://img164.imageshack.us/img164/8864/manifesttu7.jpg

23

Sunt cateva lucruri care m-au uimit cu adevarat in viata. Genul de lucruri despre care ar scrie Eliade, chestie care nu doar ma mira, ci ma si sperie intro mica masura…

1. Cum am reusit eu la 4 ani sa ajung cu bine acasa de la un loc cu floarea-soarelui unde ma dusese bunica sa sape. Eram cat lanul de grau prin care am trecut de inalta. Doar eu, Codita si un vant care ma speria teribil pentru ca facea lanul sa geama. Mai tin minte ca am cantat tot drumul ca sa nu mai aud fosnetul spicelor. Asta pentru ca trebuia sa vina mama sa ma vada – cum puteam eu sa nu fiu acasa cand venea mama sa ma vada? Nici nu i-am spus bunicii ca plec…

2. Cum pot copiii sa moara?…

3. “Ne-ati dat puterea,

Ne-ati dat speranta

De a fi-mpreuna mereu!”

Nu stiu cum se face ca melodia asta o aud de cate ori vreau/am nevoie s-o aud!

4. Fata cu mainile mari. Pentru cine a citit “Zbor deasupra unui cuib de cuci” in varianta de Polirom nu va atat de greu sa ma inteleaga : fata mi-a adus aminte de poza de pe coperta. Nu era extrem de interesanta in rest. Dar avea mainile alea pe care nu reusesc sa mi le scot din minte. Cateodata ma uit la stanga mea (dreapta iese automat din discutie) si incerc sa compar in minte. Dar nu pot. Fata aia putea sa sprijine lumea. Oare ea stie?

5. Ieri mi-am adus aminte : l-am intalnit odata pe Dumnezeu. Era pe scari, in Floreasca, mi-a cerut o tigara. Imbracat intro pijama clasica de om batran (chestie careia nu i-am dat importanta de cuviinta la momentul respectiv), avea un picior bandajat si vocea ragusita. Nu mai tin minte ce mi-a spus. Parca mi-a zis ca o sa ne omoare intro zi chestiile alea (referindu-se la tigari). A mai zis ceva. Am plecat sa-mi iau un ness si nu mai era acolo…

6. Dolce fare niente. Probabil nu se scrie asa, dar cred ca s-a inteles la ce ma refer.

P.S. : A fost bine…

I need YOU!!!

De la o vreme mi se par noptile mai lungi si zilele mai scurte. Parca nu mai am timp sa fac tot ce as vrea sa fac. Oricat de mult as incerca sa concentrez totul la maxim incat sa-mi ajunga timpul, tot nu reusesc sa ma multumesc cu tot ce am facut in ziua respectiva. Si parca ma apasa ceva moral… Nu-mi pot da seama ce insa si asta ma innebuneste!

Ma trezesc seara, cand stau in pat si incerc sa adorm. De parca pana atunci as fi dormit si de-abia atunci mi-am dat seama unde sunt. Parca toata ziua as fi somnambula, walking around half asleep and doing everything on auto-pilot!

Singura concluzie la care am ajuns e ca am nevoie de multe imbratisari, sarutari si o groaza de caldura in jurul meu! Si seara, cand imi dau seama de asta, imi vine sa zbier ca sa ma auda “cineva” si sa vina sa ma ia in brate! Cata liniste am simtit ieri cand te-am vazut…

Ma sperie ziua de vineri! Poate nu voi recunoaste asta in fata intregii lumi, dar asa e. Asta ar fi explicatia rationala pe care o gasesc pentru starea mea actuala de anxietate taciturna. Poate si de-aia in ultima vreme vad o multitudine de coincidente peste tot – in ziar, intro carte pe care o citesc din plictiseala, in numele cuiva…

Stiu, o sa fie bine…