My Life & Sorrow

De la o vreme mi se par noptile mai lungi si zilele mai scurte. Parca nu mai am timp sa fac tot ce as vrea sa fac. Oricat de mult as incerca sa concentrez totul la maxim incat sa-mi ajunga timpul, tot nu reusesc sa ma multumesc cu tot ce am facut in ziua respectiva. Si parca ma apasa ceva moral… Nu-mi pot da seama ce insa si asta ma innebuneste!

Ma trezesc seara, cand stau in pat si incerc sa adorm. De parca pana atunci as fi dormit si de-abia atunci mi-am dat seama unde sunt. Parca toata ziua as fi somnambula, walking around half asleep and doing everything on auto-pilot!

Singura concluzie la care am ajuns e ca am nevoie de multe imbratisari, sarutari si o groaza de caldura in jurul meu! Si seara, cand imi dau seama de asta, imi vine sa zbier ca sa ma auda “cineva” si sa vina sa ma ia in brate! Cata liniste am simtit ieri cand te-am vazut…

Ma sperie ziua de vineri! Poate nu voi recunoaste asta in fata intregii lumi, dar asa e. Asta ar fi explicatia rationala pe care o gasesc pentru starea mea actuala de anxietate taciturna. Poate si de-aia in ultima vreme vad o multitudine de coincidente peste tot - in ziar, intro carte pe care o citesc din plictiseala, in numele cuiva…

Stiu, o sa fie bine…