Sunt vreo 2 întrebări care plutesc între neuronii mei enervaţi în momentul de faţă:

1. Care din următoarele funcţii nu ar putea fi, de regulă, realizată foarte simplu cu ajutorul unui microcontroler:

a. interfaţa cu un traductor de deplasare incremental

b. interfaţa cu un traductor de temperatură de tip termocuplu

c. interfaţa cu un traductor de deplasare rezistiv

d. interfaţa cu un traductor de turaţie

???

2. Ce să fac să scap de situaţia evident penibilă în care mă aflu?…

Măcar la prima întrebare tind spre d… la a doua nici nu am variante formulate!…

Mă găsesc întrun impas: mama a aflat că tata are pe cineva… Şi se descarcă pe mine de toate grijile şi nelămuririle pe care i le-a cauzat această veste. Ieri am stat de vorbă toată ziua. Şi-a dat afară sufletul încercând să-mi explice în ce stare a adus-o chestia asta.

Iar eu stau şi ascult. Şi mă simt ahtiată. Îl înţeleg pe tata, dar o înţeleg şi pe mama. Ea vrea să intervin, eu nu… El… crede că totul e în regulă.

Ieri mi-am dat seama de un lucru: noi, oltenii, chiar suntem oameni fierbinţi. Poate prea fierbinţi pentru situaţia penibilă în care se află românii în lume.

Nu ştiu ce să fac… Nu ştiu ce să cred…

Parcă nici nu mai simt nimic. Nici nu reacţionez la multe chestii.

Tot ce ştiu cât de cât sigur e că nu mai vreau să stau acasă. Dacă ar fi vară, aş fi tot timpul plecată. Păcat că suntem în “gerilă”. Păcat de multe chestii…

S-a mai dus un an de facultate… Nici nu-mi vine sa cred ca c’est fini! Parca persista inca in jur un miros greu de cursuri scrise in graba si foi scoase la imprimanta… Dar gata, deschid geamu’ larg, imi aprind ostentativ o tigara in fata unui site de jocuri si ma bucur de libertate si lenevie!

Examenul de azi (pe care nu o sa-l mentionez pentru ca s-ar putea sa-l citeasca un anumit inculpat)  a trecut un val peste 2 semestre de tras in frau (mai mult sau mai putin), asa ca il pot numi culmea anului 2, desi restanta care mi-a ramas ar putea sa-mi sara in cap la toamna.

Parca nici de scris nu am chef… Bine ca am diseara o petrecere!

Oare de ce odata terminat ceva se instaleaza in om un simtamant de fericire atat de mare incat da in depresie? Bine ca stiu ca am mult de munca in septembrie, altfel as fi fost chiar trista! )

Destul! Ma duc sa traiesc!

Vine vara, bine-mi pare… inainte am sesiune!!! (

Doamne, ce trista mi se pare situatia… Afara e vreme de strand si eu ma gandesc cu tristete la examenu’ de poimaine… Nu ma intelegeti gresit, nu invat, doar ma gandesc la el! O sa ma apuc de invatat de-abia de marti incolo, pentru cel de sambata : ARHITECTURA CALCULATOARELOR!!!

Ma sperie sesiunea asta. Poate pentru ca ar trebui sa invat ca si eu ca omu’ care se respecta pentru examene : macar sa zic ca am incercat. Da’ ma chinuie o lehamite totala! Cui ii e drag sa petreaca o zi frumoasa de vara in casa, invatand?!?

Ma rog, ma voi conforma intrun final… Da’ de marti!

Sunt cateva lucruri care m-au uimit cu adevarat in viata. Genul de lucruri despre care ar scrie Eliade, chestie care nu doar ma mira, ci ma si sperie intro mica masura…

1. Cum am reusit eu la 4 ani sa ajung cu bine acasa de la un loc cu floarea-soarelui unde ma dusese bunica sa sape. Eram cat lanul de grau prin care am trecut de inalta. Doar eu, Codita si un vant care ma speria teribil pentru ca facea lanul sa geama. Mai tin minte ca am cantat tot drumul ca sa nu mai aud fosnetul spicelor. Asta pentru ca trebuia sa vina mama sa ma vada – cum puteam eu sa nu fiu acasa cand venea mama sa ma vada? Nici nu i-am spus bunicii ca plec…

2. Cum pot copiii sa moara?…

3. “Ne-ati dat puterea,

Ne-ati dat speranta

De a fi-mpreuna mereu!”

Nu stiu cum se face ca melodia asta o aud de cate ori vreau/am nevoie s-o aud!

4. Fata cu mainile mari. Pentru cine a citit “Zbor deasupra unui cuib de cuci” in varianta de Polirom nu va atat de greu sa ma inteleaga : fata mi-a adus aminte de poza de pe coperta. Nu era extrem de interesanta in rest. Dar avea mainile alea pe care nu reusesc sa mi le scot din minte. Cateodata ma uit la stanga mea (dreapta iese automat din discutie) si incerc sa compar in minte. Dar nu pot. Fata aia putea sa sprijine lumea. Oare ea stie?

5. Ieri mi-am adus aminte : l-am intalnit odata pe Dumnezeu. Era pe scari, in Floreasca, mi-a cerut o tigara. Imbracat intro pijama clasica de om batran (chestie careia nu i-am dat importanta de cuviinta la momentul respectiv), avea un picior bandajat si vocea ragusita. Nu mai tin minte ce mi-a spus. Parca mi-a zis ca o sa ne omoare intro zi chestiile alea (referindu-se la tigari). A mai zis ceva. Am plecat sa-mi iau un ness si nu mai era acolo…

6. Dolce fare niente. Probabil nu se scrie asa, dar cred ca s-a inteles la ce ma refer.

P.S. : A fost bine…

De la o vreme mi se par noptile mai lungi si zilele mai scurte. Parca nu mai am timp sa fac tot ce as vrea sa fac. Oricat de mult as incerca sa concentrez totul la maxim incat sa-mi ajunga timpul, tot nu reusesc sa ma multumesc cu tot ce am facut in ziua respectiva. Si parca ma apasa ceva moral… Nu-mi pot da seama ce insa si asta ma innebuneste!

Ma trezesc seara, cand stau in pat si incerc sa adorm. De parca pana atunci as fi dormit si de-abia atunci mi-am dat seama unde sunt. Parca toata ziua as fi somnambula, walking around half asleep and doing everything on auto-pilot!

Singura concluzie la care am ajuns e ca am nevoie de multe imbratisari, sarutari si o groaza de caldura in jurul meu! Si seara, cand imi dau seama de asta, imi vine sa zbier ca sa ma auda “cineva” si sa vina sa ma ia in brate! Cata liniste am simtit ieri cand te-am vazut…

Ma sperie ziua de vineri! Poate nu voi recunoaste asta in fata intregii lumi, dar asa e. Asta ar fi explicatia rationala pe care o gasesc pentru starea mea actuala de anxietate taciturna. Poate si de-aia in ultima vreme vad o multitudine de coincidente peste tot – in ziar, intro carte pe care o citesc din plictiseala, in numele cuiva…

Stiu, o sa fie bine…

I’m having a nervous breakdown!!!… Nu e chiar asa: lucrurile stau un pic mai simplu – bored by life & shit…maybe a bit stressed as well!  Si nu intelegean de ce pana cand am stat si am calculat modificarile de peisaj care ar fi putut sa ma aduca in starea asta. Si am ajuns la concluzia de mai sus (aia careia i se zise “titlu”).

De la frumosul meu program de lenevit en-gros la trezit la 06:25  e un pas mare pentru mine! Mai ales ca acest pas este urmat si de o mica plimbare dis de dimineata pana la facultate. Si ceea ce pune capac este faptul ca la facultate nu se face nimic saptama asta : lumea face cunostiinta cu lumea! WEEE! :-w Fuckin’ WEEE!!!…

Concluzie : VREAU SA DORM MAI MULT!!! (

S-a dus!!!!! Traiasca vacanta!

Prima zi de vacanta dupa o luna de stres! Am si uitat sa ma simt bine. Da’ imi revin repede!

Primul lucru de pe ordinea de zi : ascultat muzica la maxim! Check!

Al doilea : pierdut  timp pe net! Check!

Al treilea : terminat de vazut “Eternal Sunshine of the Spotless mind”! Blank… Da’ e doar 13:00, mai am destul timp!   Bine, avand in vedere ca mai sunt vreo 10 filme pe care nu le-am vazut inca la mine pe hard/DVD-uri/alte d-astea…cred ca o sa am ce face cateva zile bune!

Ar mai fi vreo cateva chestii de facut, da’ nu e frumos sa le postez!

Am vazut aseara un film super dulce care  m-a facut sa ma simt bestial (chiar daca ma durea capatana si eram moarta de obosita)! “It’s a wonderful life”, 1946. Sweet!!! Sunt sigura ca un film color poate sa arate mult mai multe, dar cele alb-negru sunt magice! E ceva la ele care ma face sa ma simt mica si-mi aduce aminte ca lumea a exista cu mult inainte de a ma naste eu si ca daca ei s-au descurcat – o sa ma descurc si eu!

Azi e sambata. Sau, mai bine zis, a fost. Azi a fost sambata aia de care ziceam in blogul anterior ca ma voi trezi in fata foii albe. Cata dreptate pot sa am uneori.

Do I really have to say more?

Ultimele 24 de ore au fost atat de simple si fericire, incat acum tind sa ma blochez un pic in ele si sa mai raman p-acolo macar pana sambata(cand am examen si sigur o sa ma trezesc ingrozita in fata foii albe).

Asa ca m-am decis sa dedic postul asta unui lucru cat se poate de simplu : o foaie A4. Simpla si banala hartie A4.

Ce senzatii ne poate trezi un asa lucru? HA!

Un lucru neinceput, nedefinit, pe care sa-l putem contura noi dupa bunul nostru plac. Nu zic ca asta e neaparat un lucru bun; dupa cum spuneam chiar eu mai sus, la un examen pentru care nu ai invatat mare foarte mult, o foaie alba poate echivala cu o restanta.

Probabil pentru artisti, aceeasi foaie poate insemna un intreg univers virgin. Pentru noi, restul (plebea, cum zicea o prietena), implica senzatii tari de aducere aminte/desene improvizate pana reusim sa punem mana pe fitzuica/cuvinte care nu se prea leaga nici intre ele, daramite de subiectul pe care ar trebui sa-l abordeze etc. Intrun mod mai “poetic”, as putea spune ca artistii fac dragoste cu foaia, iar noi ne chinuim s-o nimerim. )

Incercam acum sa-mi aduc aminte daca eu “am facut vreodata dragoste” cu o A4 sau totul s-a rezumat la continue incercari. Modestia mi-ar impune sa zic sa nu am reusit niciodata, dar cum eu nu sunt foarte modesta, o sa afirm ca mi-a iesit de vreo cateva ori. Si cum foaia nu are cum sa conteste acest lucru, ramane ca o axioma.

I think I’ve said enough to make a fool of myself, so that’s all, folks!

Pondering upon the meaning of life & shit